Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 18.10.2011
Tematica: transformarea sistemului electoral – problematica reprezentării minorităţilor în parlament
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Ioana Radu
Titlul articolului: Marko Bela: În acest moment nu există o soluţie comună în coaliţie privind sistemul electoral
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.cotidianul.ro/marko-bela-in-acest-moment-nu-exista-o-solutie-comuna-in-coalitie-privind-sistemul-electoral-161214/


Vicepremierul Marko Bela a declarat, marţi, pentru Agerpres, cu ocazia unei vizite la Bruxelles, că ''în acest moment nu există o soluţie comună'' în cadrul discuţiilor din coaliţia de guvernământ privind sistemului electoral.

 

"Se discută şi astăzi. Vrem să rezolvăm cât mai repede această problemă, dar în acest moment nu există o soluţie comună încă. Dar, colegii discută şi astăzi pe această temă", a afirmat fostul preşedinte al UDMR, înaintea unui discurs susţinut în cadrul unei dezbateri pe tema ''Identităţi naţionale într-o Europă unită'', organizată în PE de eurodeputaţii UDMR Iuliu Winkler şi Csaba Sogor.

 

"Sistemul (n.r. - electoral) trebuie să asigure o reprezentare proporţională a diferitelor forţe politice. În cazul României, după părerea noastră, această reprezentare proporţională este obligatorie, fiindcă suntem o ţară relativ mare, cu multe zone tradiţionale, comunităţi etnice. E clar că e spre binele societăţii un astfel de sistem", a mai declarat el.

 

Marko Bela a precizat totodată că nu se poate ajunge la o soluţie fără un sistem care să cuprindă o listă de compensare alături de mandate uninominale.

 

"Discuţiile sunt în jurul sistemului. Deocamdată numai noi suntem cei care vrem o listă de compensare", a subliniat vicepremierul.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.